În negura vremii
îmi adâncesc privirea,
văd doar o urmă
cea a trăirii
intense,
curioase.
Un fulger mi se-arată
din tunelul rece
plin de stropi
de electricitate.
Un tunel îngust
străpuns
de forţe exterioare
vrând parcă să mă doboare.
Moarte?
Ce moarte?
A câta oară mor?
La capăt o lumină
plină de căldură,
un soare mi se-arată,
o umbră-mi spune:
"Nu-i vremea ta copile!"
şi mă întoarce
în lumea rece
dintr-un orizont.
Aveam doar nouăsprezece ani,
exact de ziua mea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.