Portret de mamă

Glas tremurând, ochi trişti
izvoare curgând
in năvalnice gânduri.
Tristeţe-amară, răsfirând
cupa dimineţii vărsănd 

în graiuri-nenţelese
cu dureri culese.
Ochi limpezi,
coloraţi in curcubee
amar lăsând in urma lor,
a privirii indurerate.
Cine sa-i înteleagă oare,
când toţi-o acuză deopotrivă
că ea e rece, e o dură?
Dar sufletu-i stingher
a fost uitat într-un ungher.
Iar el, da, el,
i-a dat ultimul jungher.
Acum ea suferă-n tăcere,
copilul îi va fi măngăiere.
Iar ei, chiar ei,
umbriţi vor fi pe veci.